3 mar. 2010

Vedeta Playboy Ramona Lăzuran şi-a expus sânii din greşeală în faţa unor copii, la mall


Într-o prezentare la care au asistat sute de timişoreni, diva a fost la un pas să rămână în pielea goală. La finalul show-ului, veşmintele vedetei Playboy au căzut, iar sânii i-au fost văzuţi de toţi spectatorii. Cei mai mici spectatori au avut doar 10 ani.

Sute de timişoreni care asistau, aseară, la o prezentare de modă inedită - vedetele fiind zece tineri care au pozat nud pentru un calendar - au avut parte de o surpriză din partea organizatorilor. De la copii de 10 ani, până la cupluri de pensionari, vedeta Playboy Ramona Lăzuran a avut parte de un accident în urma căruia sânii i-au fost scoşi din haine. Momentul a fost încununat cu aplauze şi fluierături, în timp ce diva şi-a acoperit nurii cu palmele.

Designerul timişorean Adrian Haiduc a făcut, la propriu, show în prezentare. După ce vedetele calendarului au defilat pe scenă, a venit rândul vedetei Playboy să îşi facă numărul. A defilat de două ori pe podium, după care, la ultimul tur, a întâmpinat o problemă. Grăbită de designer să facă paşii de defilare mai repede decât se aştepta, topul de culoare neagră pe care o purta diva a picat. Ramona Lăzuran nu şi-a dat seama de incident decât după ce toţi spectatorii i-au observat sânii. Degeaba a mai încercat vedeta să îşi mai acopere nurii... era prea târziu. Cu palmele, tânăra şi-a acoperit sânii, a zâmbit larg, după care s-a comportat ca şi cum acest incident nu ar fi avut loc.

„Nu a fost nimic plănuit din timp. Pur şi simplu s-a întâmplat", a spus Adrian Haiduc pentru Adevărul de seară Timişoara legat de problema tehnică. Cei mai fericiţi au fost însă spectatorii. Gafa de pe podium vine după ce, în urmă cu mai multe zile, Ramona Lăzuran declara că nu mai vrea să apară în pielea goală în nicio publicaţie.


sursa: adevarul.ro

Niciun comentariu: