11 ian. 2011

Omul anului 2010



Diplomă de merit pentru Adrian Haiduc

Redactia Onlinearad îi conferă designerului de bijuterii Adrian Haiduc o diplomă de merit si totodată titlul de “Omul Anului 2010” , pentru cele mai multe vizite aduse la materialele postate pe site.

La toate articolele despre designerul Adrian Haiduc s-au înregistrat vizite record de peste 1.000 de afisări.
Sperăm pe această cale, ca în noul an să putem colabora si cu alti tineri de perspectivă, care au ceva de spus si pe care să-i putem premia, simbolic ce-i drept, pentru rezultatele aduse.

Lui Adrian Haiduc îi dorim mult succes în continuare si să realizeze cât mai multe recorduri mondiale.

OPINIE: De ce sunt românii invidioşi pe Haiduc

Valorile naţionale sunt înjurate aici şi apreciate afară


Articolele despre recordmenul mondial Adrian Haiduc sunt cele mai citite din istoria recentă a NewsTimisoara. Unii îl înjură în comentarii, alţii îl apreciază. Se vede însă că cele mai mari valori ale ţării aduc şi cel mai mare rating, în orice domeniu.

Oamenii din cartea recordurilor au fost mai mereu consideraţi de către popor mai altfel. Poate nebuni, poate curajoşi, poate genii, fiecare gândeşte după cum îl duce mintea. Dar de ce românul este invidios pe cel care le aduce gloria? Pentru că aşa e el educat. Mai mereu oamenilor de succes le sunt contestate meritele, talentul sau orice lucru bun de care dau dovadă. Avem destule exemple: Inna, Adrian Haiduc, Dan Negru, Ilie Năstase, etc etc etc. Cu toţii sunt români ce au un nume dincolo. „Inna nu are voce, melodiile ei sunt praf” şi aşa mai departe ... şi cu toate astea e cunoscută în toată Europa. Adrian Haiduc. „Ce mare om e şi ăla? Ce a făcut el? A plătit bani să intre în Cartea Recordurilor”, sunt comentarii răutăcioase la adresa acestuia. Intraţi pe google, wikipedia ca să vedeţi ce a făcut şi gura vă va tăcea. Dan Negru: „Ce a făcut ăsta? A prezentat 12 revelioane consecutiv. Păi pot şi eu, ce mare lucru e?” se leagă cineva de Dănuţ al nostru. Dacă poţi de ce nu o faci tu? Şi lista poate continua.

Românul când nu are ce face comentează. Românul în loc să facă ceva constructiv se mulţumeşte cu ce are, cu ce i se oferă, se mulţumeşte să trăiască fără bani, fără glorie. Dar când unul sau altul are curaj să ridice capul, să încerce să facă ceva ori mai deosebit, ori ceva ieşit din cotidian, ori ceva la care se pricepe puţin mai bine decât alţii, hop ţop ... şo pă el! Şi atacă, şi muşcă, şi atacă-l. Până îl ridici mai sus şi te dobori singuri, fără să-ţi dai seama că tu înjurându-l îi dai importanţă şi îl faci mai valoros, mai căutat, mai interesant pentru ceilalţi şi mai cunoscut celorlalţi.

În orice meserie există oameni mai pricepuţi, oameni mai stângaci şi, posibil, oameni cărora nu li se recunosc meritele sau care sunt înlăturaţi de cei care nu se pricep aşa bine tocmai din cauza temerilor că le pot oricând lua locul. Nu contează că eşti patron, bijutier, cântăreţ, spălător de parbrize, important e când ceea ce faci faci cu mândrie şi cu pricepere. Important e să fii apreciat de cine trebuie în meseria pe care o faci. Aşa sunt apreciaţi şi Inna, şi Haiduc, şi Dan Negru, şi ceilalţi care duc numele României mai departe în lume.

Să nu uităm că Tarzan era român. Chiar timişorean. De ce nu l-a contestat nimeni? Pentru că nu era internet ca să îl înjurăm, să îl facem în toate felurile. Dacă Tarzan ar fi trăit azi sigur ar fi avut de cel puţin două ori mai mare succes, dar şi tot pe atâţia contestatari invidioşi şi care-şi rod unghiile de ciudă că nu au putut ei să inventeze celebrul urlet al său.

Români, încercaţi să faceţi ceva în viaţă. Dacă nu, măcar încercaţi să nu mai fiţi invidioşi pe alţii. Ştim că în adâncul sufletului vostru apreciaţi ceea ce fac alţii. Fiţi mai buni, fiţi mai mândri de cei ce vă reprezintă. Şi sigur veţi avea pe viitor o linişte sufletească mult mai adâncă!

Sursa: newstimisoara.ro

Barter de mii de euro pentru Haiduc

Bijutierul va fi imaginea unor bijuterii


Ani de-a rândul, Adrian Haiduc si-a dedicat timpul pasiunii sale: crearea de bijuterii. A lucrat cu pietre pretioase, a reusit să cunoască toate detaliile acestora, a lansat colectii de bijuterii si s-a remarcat ca fiind primul designer de bijuterii pentru animalele de companie din Romania si în urma unui record mondial stabilit anul trecut.

Roadele muncii sale incep sa se facă văzute de-abia acuma. În urmă cu putin timp, Adrian Haiduc, a incheiat un contract de barter cu administratorii site-ului www.margelesibijuterii.ro . Concret, timisoreanul a devenit imaginea acestui portal în schimbul a 20 000 de EURO, sumă ce reprezinta defapt valoarea pietrelor semipretioase pe care le va primi. Una din conditiile acestui parteneriat între părti prevede ca cel mai lung cercel la care lucrează Adrian în acest moment să fie creat din pietrele oferite de MargeleSiBijuterii.

"Sunt foarte fericit că sunt imaginea unui site de accesorii si materie primă pentru bijuterii. Eu îi cunosc pe reprezentantii site-ului de mai bine de un an, iar între noi există o buna colaborare, având pe rol diferite proiecte. Sper ca si cu ajutorul lor să îmi pot realiza visul: acela de a crea cel mai lung cercel din lume", a declarat Adrian Haiduc.

La rândul său, administratorul site-ului margelesibijuterii.ro, Nicoleta Petrescu, ne-a spus în exclusivitate următoarele: "Ne face o deosebită plăcere să avem ca imagine o persoană atât de serioasă si specială. Suntem siguri că bijuteriile create de el vor fi de cea mai bună calitate si deosebite. Colaborarea va fi una de lungă durată, bazată pe încredere si prietenie. L-am cunoscut pe Adrian la una din prezentarile sale de bijuterii la care am mers împreuna cu sotul meu. Am rămas surprinsă cum o personalitate cum este el poate să fie un om atat de prietenos si onest. De atunci am rămas prieteni si sper să uimească publicul cu modelele de bijuterii pe care le va crea ."

Sursa: newstimisoara.ro


Foto: Robert Dohar