24 ian. 2011

Destinele românilor trimişi de soartă „la export“, care au făcut cinste României în toată lumea


Sătui de lipsa de perspectivă din ţară, au luat drumul străinătăţii pentru a-şi împlini visele. Fie că sunt ingineri, artişti, medici sau simpli muncitori, mulţi dintre românii care au plecat pentru o viaţă mai bună îşi reprezintă ţara cu onoare.
"Stranierii” şi-au luat viaţa în mână şi şi-au găsit rostul în alte ţări. Sunt respectaţi şi admiraţi în noua patrie, care i-a adoptat. Sunt modele de urmat şi semn că nu toţi românii ajunşi în Occident ne fac de râsul lumii. Printre timişorenii care au apărut în „Adevărul de Seară” Timişoara, este şi medicul stomatolog Ovidiu Widu, care are cabinete private în Austria şi Germania. Plecat la vârsta de 4 ani în Germania, cu mama lui, Widu a revenit în România pentru a face facultatea.
Mai întâi la Bucureşti. „Era pe vremea lui Ceauşescu. Nu ştiam unde o să ajung. În camera de cămin am prins şi cinci grade Celsius. Am constatat că nu găseam nimic. Am zis că, decât să rămân aici, mai bine îmi tai venele”, şi-a amintit Widu, care după un an s-a mutat la universitatea din Timişoara, oraş în care a şi deschis un cabinet.
Muzicienii Saşi Vuşcan (Canada), Doru Apreotesei (Suedia), Ovidiu Ioncu Kempes (Australia) sunt doar câţiva dintre artiştii care au părăsit ţara pentru a-şi găsi rostul la mare distanţă. „Am întâlnit un doctor care era cel mai bun exemplu, o oglindă a mârlăniei din sistemul sanitar românesc. Aştepta mereu să fie mituit şi era un exemplu clasic de neprofesionalism”, a declarat Saşi Vuşcan, despre momentul în care a decis să plece în Canada. Acum are acolo o şcoală privată de muzică şi continuă să compună.
Ovidiu Coifan este singurul parfumier român de la Paris, jucătoarea de tenis Edina Gallovits s-a măritat la Atlanta cu managerul ei Bryce Hall, iar designerul Adrian Haiduc a plecat în Arizona să facă noi recorduri mondiale. „Prefer să aduc ţării ce mă va adopta recordurile mondiale decât ţării în care m-am născut şi am crescut. Nu se dă nici doi lei pe mine în România”, s-a plâns Adrian Haiduc.

Vocea anului în Ungaria

Cântăreaţa orădeancă Renata Tolvai, de 19 ani, pare a fi desprinsă dintr-un roman, fiind un exemplu că, atunci când îţi doreşti din tot sufletul ceva şi faci tot posibilul pentru a atinge acel obiectiv, rezultatul nu poate fi decât pozitiv. „România este casa mea, dar în Ungaria îmi trăiesc visurile”, a declarat Renata. Anul trecut a fost declarată „Vocea anului în Ungaria”
Deveanul Eddie Răduţ lucrează de şase ani pentru lanţul hotelier de lux Ritz şi a gătit pentru vedete. Fostul DJ de radio din Deva a plecat în Statele Unite în urmă cu şase ani, după ce fusese angajat pe un vas de croazieră. A lucrat pentru vedete precum Celine Dion, Madonna, Shaquille O’ Neil şi jucătorul de golf Tiger Woods. „Obişnuiau să ia masa la restaurantul nostru când veneau la terenului de golf ce aparţine lanţului hotelier. Starurile plăteau cel puţin 2.000 de euro pe noapte pentru o cameră la hotelul din Miami. La masă, Celine Dion era foarte sociabilă, sportivii mai puţin”, a spus Răduţ.
Arădeanul Costel Brescan participă la cel mai ambiţios proiect de cercetare din lume. Tânărul are un job unic, la Agenţia Fusion for Energy din Barcelona unde lucrează la fuziunea nucleară. Mihnea Voicu Şimăndan duce o viaţă de invidiat. Predă engleza la o şcoală de prestigiu, într-un oraş exotic. Tânărul a plecat în Thailanda la un masterat. Pentru că s-a îndrăgostit de această ţară, nu a mai revenit în România. El predă engleză la Bankok.

Acrobaţii pe scene mondiale

Trei foşti gimnaşti plecaţi spre marea performanţă din Reşiţa au şi astăzi lumea la picioare. Fraţii Maliţa şi Narcis Mucălău primesc aplauze de la mii de spectatori în fiecare zi şi fac cea mai bună reclamă Reşiţei peste tot în lume. După numeroase medalii la gimnastică pentru România, ei au devenit acrobaţi la Las Vegas sau Montreal, pentru celebrul „Cirque du Soleil”.