Cel mai lung mărţişor din lume, opera a doi români din SUA
Mărţişorul, prezentat la măsurătoarea oficială de manechinul român Alexandra Benta, a fost realizat din coral roşu, jad, agat, perle şi cristale, montate pe pene de struţ, de păun şi dantelă. Măsurătoarea oficială a avut loc acum câteva zile în oraşul Glendale din statul Arizona.
Românul Adrian Haiduc a mai realizat un record anul trecut, cel pentru lansarea de la cea mai mare înălţime a unei colecţii de bijuterii. Colecţia sa ‘Men’s on Air’ a fost lansată anul trecut deasupra aeroportului Ghimbav, cu participarea a 11 paraşutişti care s-au lansat din avion purtând bijuteriile designerului român.
“Dorinţa noastră a fost să exprimăm în acest mărţişor tendinţele anilor ’60, care sunt reprezentate de dantelă, şi ale anilor ’70 – prin utilizarea penelor. În ţara mea de origine, 1 Martie simbolizează sosirea primăverii, iar mărţişoarele oferite sunt considerate aducătoare de noroc. Doresc să combin arta şi tradiţiile româneşti pentru a le promova în ţara mea adoptivă, Statele Unite”, a declarat Haiduc.
World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale), cu sediul la Miami, este cea mai mare organizaţie care omologhează recorduri mondiale.
În ultimii ani, au fost omologate aproximativ 60 de recorduri mondiale româneşti. Printre cele mai populare au fost cel realizat de micuţa Cleopatra Stratan (Cea mai de succes tânără interpretă), Cei mai de succes antrenori (Mariana Bitang şi Octavian Belu), Cea mai mare clădire administrativă (Palatul Parlamentului), Cei mai înalţi pantofi (realizaţi de designerul Mihai Albu) şi Cel mai lung şir de pizza.
Sursa: blog noua dreapta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu