26 apr. 2010

Timişoara Fashion Festival aduce superlativele modei la No Name


Capitala modei şi a frumuseţii se mută, pe 13 noiembrie, la Timişoara, în clubul No Name. Ca barometru al spiritului unei epoci, al mentalităţii si al gustului, vestimentaţia şi bijuteriile sunt pentru prima oară prezente sub lumina reflectoarelor clubului No Name pe 13 noiembrie, începând cu ora 19, în cadrul primului Festival de Modă de la Timişoara, organizat de designerul Adrian Haiduc.
Manifestarea va prezenta în premiera propunerile unor designeri importanţi şi tineri designeri: Guy Laroche, Mihaela Drafta, Oana Comănescu, Dana Diaconescu, Istvan Câmpan, Oana Seran, Cristina Radu, Adrian Haiduc, Laura Verdeti şi Gabriela Sîrbu. Evenimentul este structurat pe mai multe secţiuni dedicate atât creatorilor de moda consacraţi cât şi tinerilor designeri care îşi pot prezenta astfel colecţiile în faţa publicului şi a experţilor în domeniu. Iuliana Matei, Ramona Lăzuran şi DJ Hara sunt cele trei supervedete alese să păşească pe catwalk-ul showului din această toamnă. Prezentatorul acestui festival este unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi din Paradisul Femeilor, Adi Nartea.

Sursa: ziuadevest.ro

Niciun comentariu: