19 ian. 2011

SUNT TERMINAT!

Am primit de la mama o veste cutremurătoare, A MURIT BUNICA!

Bunica mea HAIDUC MARIA s-a stins din viaţă la 83 de ani în comuna Variaş, judeţul Timiş. Pentru mine a fost o a doua mamă, uneori chiar prima poate, pe care am iubit-o şi am respectat-o foarte mult.

Îmi amintesc acum de zilele copilăriei când bunica ar fi făcut orice numai să mă vadă fericit, să mă vadă „zburdând” în curte de bucurie când am primit de la ea o bomboană, o jucărie sau orice altceva care m-ar fi adus zâmbetul pe buze. Era în stare să-şi vândă şi ultimul obiect din casă numai ca să-i poată cumpăra lui ADRIAN ceva care să-l bucure.

Acum toate s-au dus, au rămas amintiri care îmi vor dăinui în minte cât voi trăi!

Bunica nu mai este, a „plecat” în ceruri de unde sigur va veghea ca mie şi familiei să ne fie bine. Plâng de când am aflat vestea, iar lacrimile mele sunt de data asta de durere. Sunt terminat!

Plâng de tristeţe că sunt departe şi nici măcar nu pot săruta – pentru ultima oară – mâna care m-a crescut, mâna care m-a mângâiat de atâtea ori, mâna care de multe ori şi-a dat şi ultima bucăţică de pâine din mână numai să mă vadă fericit!

Plâng pentru că am văzut în urma acestei mari tragedii ale familiei că „DEGEABA ESTI POPULAR, DEGEABA ESTI NUMARUL UNU DACA NU POTI SA MERGI SA SARUTI PENTRU ULTIMA DATA MANA CELEI CARE TE-A CRESCUT”

ADIO BUNICĂ DRAGĂ! NU TE VOI UITA CÂT VOI TRĂI PE ACEST PĂMÂNT!

5 comentarii:

Gheorghe Suciu spunea...

SINCERE CONDOLEANTE lui ADRIAN HAIDUC si intregii familii pentru marea pierdere suferita prin trecerea in nefiinta prea devreme a celei ce a fost bunica, HAIDUC MARIA!

SA-I FIE TARANA USOARA!

Fam. Ana si Gheorghe SUCIU

Mihai Mihut spunea...

Sincere condoleante

Cristian P. spunea...

Sincere condoleante prietenul meu . Dumnezeu sa o ierte ! ! ! Cristian si Nicoleta PETRESCU

Anonim spunea...

Sincere condoleante dragul nostru prieten si coleg. SA ii fie tarana usoara bunci tale Maria Haiduc . Mery

Anonim spunea...

Suntem alaturi de tine si noi! Condoleante! Am relatat mesajul, cu totii suntem alaturi de tine -> http://newstimisoara.ro/stiri/adrian-haiduc-este-%C3%AEn-doliu ***